O noapte albă pentru o cauză bună

8 ore, 12 ONG-uri, 66 voluntari, zeci de întrebări și soluții, câteva parteneriate și prietenii legate și multe, foarte multe idei creative. Cam așa aș rezuma eu noaptea albă pentru o cauză. Pentru cei care nu știu despre eveniment, 8 Ore peste program pentru o cauză bună este un concept drăguț, organizat de Fundația Comunitară București și reprezintă o seară de lucru în care profesioniști din domeniul comunicării donează 8 ore din timpul și expertiza lor pentru unul dintre ONG-urile participante. Ediția de anul acesta a fost în 10 Martie, iar agenția noastră a fost norocoasă să se alăture proiectului. Eu am făcut parte din echipa care a lucrat pentru cauza Organizației Cercetașii României, iar Eliza – Teach for Romania. Fiecare dintre noi a trăit propria experiență despre care vom vorbi mai jos.

ONG-uri participante

Ce a însemnat 8 ore peste program pentru mine?

O noapte în care am avut posibilitatea să donez altceva decât bani. Fiecare dintre noi poate fi sensibilizat de o cauză pentru care ar putea dona de la zece lei în sus, ceea ce este relativ simplu. Dar, ceea ce m-a atras în acest program a fost provocarea de a dona timp și cunoștințe. Ce faci de regulă într-o noapte de vineri? Dormi, ieși în oraș cu prietenii, vezi un film – orice relaxare de rutină după o săptămână de muncă. Numai că asta se întâmplă în aproape toate zilele de vineri din an, așa că am zis că una dintre ele merită sacrificată :).

Eu am fost selectată să fac parte din echipa Cercetașii României, oameni foarte simpatici care declară că „fac o lume mai bună” și care integrează natura, dezvoltarea personală și emoțională cu tehnici de învățare aplicabile și utile despre care nu se pomenește la școală. Problema lor era că nu aveau clar stabilite un value proposition, o serie de beneficii, o strategie de comunicare unitară cu cercetașii locali, mesaje pe fiecare target, elemente de branding, obiective, canale și acțiuni concrete. Adică o groază de lucruri importante de rezolvat în 8 ore, nu?

Donez timp

Recunosc că la început nu aveam nicio speranță că trecem de primele trei puncte ale brief-ului, ba chiar mi se păreau niște obiective nerealiste pentru o singură seară. Numai că nu a fost așa. După prima oră de întrebări peste întrebări, s-au limpezit lucrurile și am înțeles care sunt și de unde vin problemele. Apoi ne-am pus pe treabă, dar în mod foarte organizat: o parte din echipă a lucrat pe elemente de branding și altă parte a construit un puzzle cu toată strategia. Și totul a fost un ping pong continuu, interactiv și rapid de idei, propuneri, soluții.

Abia pe la ora 02:00 am simțit oboseala – momentul în care fiecare dintre noi zicea cam același lucru dar cu alte cuvinte și nu ne mai înțelegem deloc. Ceea ce a fost funny, dar și relaxant oarecum, pentru că trecusem de toate punctele din brief și eram suficient de mulțumiți de ce realizasem. Eu nici acum nu îmi explic cum într-un timp atât de scurt am reușit să bifăm atât de multe, dar răspunsul nu poate fi decât unul singur: echipa. Ne-am completat, ne-am organizat, ne-am susținut și am reușit. ONG-ul nostru a fost mulțumit că și-a clarificat întrebările și că a plecat acasă cu un plan stabilit și  elemente de branding puse la punct (logo pe toate dimensiunile, cărți de vizită, watermark pentru poze, layout pentru broșuri evenimente, culori și fonturi). Pentru mine, 8 ore peste program a fost despre oameni diferiți, motivați, care fac ca societatea noastră să meargă cu fonduri mici, dar idei și valori mari!

Team Work 2

Team Work

Iată ce a însemnat 8 ore peste program pentru Eliza:

Vineri noapte cred că am trait cea mai productivă noapte a vieții mele… sau cel puțin a ultimilor ani. De-a lungul vieții am trăit tot felul de nopți albe – de distracție, de insomnii, de învățat, de dragoste, de lucru, de legănat și hrănit copiii, de citit sau văzut seriale, de gânduri apăsătoare și dileme existențiale… Într-un fel sau altul, activități repetitive care-și pierd valoarea tocmai pentru că intră în firescul vieții chiar dacă fără de ele n-am putea trăi. Sau am putea?

Ei bine, noaptea aceasta a fost altfel. Pentru că am petrecut-o împreună cu peste 70 de oameni plini de energie, într-o efervescență de idei creatoare, la evenimentul „8 ore pentru o cauză bună”. Pe scurt, o gașcă de voluntari faini s-a adunat la Impact Hub pentru a răspunde nevoilor de comunicare a 12 ONG-uri. Evenimentul se întâmplă în mai multe orașe ale lumii.

Voluntari si ONG-uri

Fiecare ONG a pregătit câte un brief pe care echipa, formată din reprezentanți ai ONG-ului, un project manager ( master în comunicare ) și diferiți oameni cu background de marketing și comunicare de prin corporații, agenții sau alte ONG-uri, ar trebui să-l rezolve în cele 8 ore dedicate proiectului. Cerințele brief-ului sunt dintre cele mai diverse, de la nevoi specifice de identitate, copy sau creație, până la nevoi de definire a strategiei de comunicare. 

Echipele le formează organizatorul, pornind de la analiza profilului voluntarilor – opțiuni, competențe, interese, pasiuni. Eu am intrat în echipa Teach for Romania – organizație care recrutează tineri valoroși, îi pregătește ca învățători sau profesori model și îi sprijină pentru a deveni factori de transformare în educație. Misiune nobilă, dar deloc ușoară…

Nevoia lor s-a situat în zona comunicarii cu fundraiserii și donatorii individuali. Mai exact de a închega o strategie de comunicare eficientă în urma căreia să crească numărul fundraiserilor și a donatorilor individuali, dar mai ales să se realizeze o conversie a fundraiserilor în ambasadori ai cauzei.

Schimbare

 

Ce s-a întâmplat in cele 8 ore? Păi uite:

- am reușit să definim insight-urile care ar mișca și ar convinge publicul să se implice ca donator individual sau fundraiser în această cauză; mai pe românește – care ar fi motivația interioară care m-ar face pe mine potențial donator să mă implic în această cauză; de ce aș dona?

- am reușit să punem pe hârtie, într-un limbaj cât mai simplu, ușor de înțeles și de asimilat, mesajele care exprimă scopul acestei organizații; de ce există ea pe lumea asta, care îi e menirea, ce aduce bun omenirii, de ce să-i sprijinim?

- am definit tactici și canale de comunicare eficiente prin care ne propunem să ajungem la potențialii donatori.

Cu asta a plecat organizația acasă după 8 ore de muncă. Și cu entuziasmul și nerăbdarea de a implementa tot ceea ce am lucrat împreună. Și cu o imensă motivație care crește precum bulgărele în timp ce se rostogolește după ce se va fi născut din credința că „profesorii Teach cresc oameni care gândesc liber”! Iar noi toți trebuie să-i ajutăm să nu renunțe!

Ce a însemnat pentru mine această experiență? Prilejul de a cunoaște și de a lucra cu oameni frumoși, creativi, motivați, într-un mediu atipic, într-o forfotă continuă de idei creative, cu muzică bună în surdină. Am oferit, dar mai ales am primit. Pe lângă satisfacția rezultatului, am învățat multe lucruri noi, mi s-au deschis perspective, am cunoscut oameni în alt context, le-am înțeles mai bine ideile și acțiunile. Am plecat acasă cu fața luminoasă și cu satisfacția că puținul meu e o parte infimă din marea lor realizare. O țară în care cresc tineri care gândesc liber!

Multumiri

Galina Pinteac
galina.pinteac@results.ro

Senior Account - in love with good communication

Nu a comentat nimeni la acest articol.

Spune-ți părerea:

RomaniaEnglish