landing page=LP=pagină de destinație

Ce este o pagină de destinaţie (Landing Page sau LP) şi cum mă poate ajuta în comunicare?

O pagină de destinaţie sau Landing Page (ENG) sau L.P. (în limbaj tehnic) este o pagină web pe care ajung utilizatorii după ce au interacţionat cu un instrument (prin click/deschidere), în diferite medii: un rezultat organic ca urmare a unei căutări în Google, un anunţ plătit în reţeaua de căutare, un banner în reţeaua de afişare, un anunţ plătit în Gmail, un newsletter, un post în newsfeed sau un anunţ plătit în Facebook.

 

De ce sunt importante paginile de destinaţie?

Deoarece conţinutul lor poate fi customizat în funcţie de obiectivele comunicării, astfel încât să ofere utilizatorului o experienţă cât mai plăcută şi să susţină rata de interacţiune/conversie.

Calitatea paginii de destinaţie poate face diferenţa între succes şi eşec în orice tip de campanie, indiferent dacă vorbim de o campanie în Google AdWords, Facebook sau altă platformă de PPC, emailing sau alt canal de comunicare şi indiferent dacă ne raportăm la usability (experienţa utilizatorului cu pagina) sau la optimizarea paginii pentru motoarele de căutare (afişarea în primele rezultate ale căutării sau obţinerea unui scor de calitate cât mai bun).

Pe scurt putem spune că o pagină de destinaţie este de calitate dacă atinge 4 criterii:

  •  conţinut original dar mai ales relevant
  • transparenţă
  • uşurinţă în navigare
  • „call to action” puternic

Dar ce anume stabileşte calitatea unei pagini de destinaţie pentru fiecare din aceste criterii?

Iată câteva sugestii care te pot ajuta să concepi o pagină de destinaţie (Landing Page) de succes :

 

Conţinut original. Conţinut relevant.

-          trasează ideile pe care vrei să le comunici, apoi scrie-le într-un mod cât se poate de creativ, dincolo de şabloane sau de ceea ce ai mai citit pe ici pe colo

-          personalizează designul

-          foloseşte imagini sugestive pentru ceea ce ai de comunicat, dar nu exagera

-          informaţia din Landing Page trebuie să fie un răspuns la cerinţele, întrebările, nevoile utilizatorului pe care l-ai targetat

-          alege un titlu scurt dar provocator şi sugestiv pentru ceea ce ai de comunicat; şi mai ales în consens cu mesajul care a adus utilizatorul pe pagină

-          comunică beneficiile pe care le oferi

-          scoate în evidenţă valoarea pe care o primeşte utilizatorul

-          foloseşte testimoniale pentru a creşte încrederea utilizatorului în calitatea serviciilor/produselor tale

 

Transparenţă

-          comunică cât mai clar ceea ce ai de oferit, fără să ascunzi informaţii relevante care ar putea induce utilizatorul în eroare

-          nu ezita să transmiţi şi ceea ce consideri că te-ar putea dezavantaja însă pentru utilizator ar conta; dar pune accent pe elementele de valoare; utilizatorul va cântări

-          afişează cât mai multe informaţii despre afacerea ta pentru a creşte încrederea în ceea ce oferi

-          poţi prezenta câteva informaţii despre echipă pentru a da relevanţă mărimii afacerii tale sau nivelului de specializare

landing page usability

Uşurinţă în navigare

-          structurează informaţia astfel încât să fie uşor de parcurs

-          foloseşte fraze scurte şi elemente grafice care pot înlocui textul sau îl pot scoate mai bine în evidenţă

-          nu exagera cu numărul de culori; alege 2-3 culori şi foloseşte mai degrabă tonuri ale acestora

-          scoate în evidenţă felul în care utilizatorul poate intra în legătură cu tine (număr de telefon, chat, email, formular, adresa, harta)

-          foloseşte casete pentru a structura informaţia şi a o scoate mai bine în evidenţă

-          mesajele de „call to action” sau formularele ar trebui să fie mereu în faţa utilizatorului; poţi obţine acest lucru plasându-le repetitiv ( mai multe butoane ) sau făcându-le mobile la scroll

-          foloseşte formulare cât mai scurte; solicită doar informaţia importantă

-          nu solicita informaţii care ar putea determina utilizatorul să abandoneze

-          nu include elemente de navigare în pagina de destinaţie (link-uri); obiectivul tău este să păstrezi utilizatorul aici şi să-l convingi să răspundă la „call to action”

-          arată-i utilizatorului că-ţi pasă de părerea lui; poţi folosi scurte chestionare prin care să afli de ce a renunţat la o anumită acţiune sau ce altă nevoie trebuie îndeplinită

 

„Call to action” puternic

-          foloseşte 2 – 3 butoane de apel la acţiune – „call to action”

-          alocă o singură culoare pentru aceste butoane şi foloseşte-o doar pentru ele

-          mesajul text trebuie să fie scurt, clar şi puternic; poate fi diferit pentru fiecare buton

-          alege un font uşor de citit şi o culoare în contrast cu cea a butonului

 

Dacă nu te poţi decide în privinţa alegerii unei culori sau a unui mesaj, a unei imagini sau a unui format, nu te mai chinui!

Fă A/B testing şi vei găsi răspunsuri pentru toate dilemele tale!

Dar ai grijă să testezi pe rând fiecare element. Dacă le vei include pe toate în acelaşi test nu vei mai putea trage nici o concluzie.

Iar pentru a măsura, nu uita de codurile de tracking!

Elisabeta Groșanu
elisabeta.grosanu@results.ro

Since 2009 I explore the online world @Business Results - my favorite playground !

Nu a comentat nimeni la acest articol.

Spune-ți părerea:

RomaniaEnglish