Testul lui FOMO și al lui JOMO

Zilele trecute am fost la Creative Talks #5, un eveniment petrecut în offline în care se vorbește despre lumea online. Pe lângă oameni interesanți pe care abia aștepți să-i întâlnești acolo, un alt avantaj pentru care recomand astfel de evenimente este bagajul de informație pe care-l primești de la speakerii cu o experiență bogată, într-un context extrem de prietenos și relaxant.

De această dată am vorbit despre Social Media, iar curiozitatea mea cea mai mare care m-a ținut captivă până la finalul prezentării a fost întrebarea anunțată în deschidere – Ce urmează după Facebook? O să vă spun și vouă, bineînțeles, dar nu înainte de a trece prin câțiva termeni și a încerca să înțelegem împreună câteva lucruri despre Social Media.

Fomo Jomo

FOMO este termenul care descrie dependența oamenilor de social media și se definește drept Fear of Missing Out. Se pare că fenomenul a luat amploare, ajungând un diagnostic tratat de psihiatri în unele țări. De cealaltă parte a bărcii stă JOMO – care se definește drept Joy of Missing Out. Acesta a devenit un trend instalat în rândul persoanelor sufocate de atâta viață perfectă pe social media, persoane care de altfel devin mult mai selective și atente când vine vorba de online și viața reală.

După ce am aflat de acești doi termeni am făcut un test de trei zile în care mi-am notat în Google Notes de ce am intrat pe facebook și pe instagram. Iată mai jos cele mai frecvente motive:

1. Pentru că primeam notificări și nu puteam să mă abțin să nu le văd (friend request-uri, reminder la evenimente, like-uri la poze, etc)

2. Pentru că voiam să știu ce au mai făcut prietenii mei

3. Pentru că voiam să aflu ce au mai zis / unde au mai fost câțiva oameni pe care îi urmăresc (bloggeri, vloggeri, fotografi)

4. Pentru că nu aveam inspirație și voiam să găsesc ceva frumos pe facebook

5. Pentru că iconițele facebook, messanger și instagram au fost cele mai des accesate pe telefonul meu și pur si simplu degetul se îndrepta absolut involuntar către acestea

6. Pentru că simțeam că nu mai intrasem demult și mă gândeam că în timpul ăsta sigur s-a întâmplat ceva interesant

7. Pentru că voiam să fac o pauză între două task-uri diferite

8. Pentru că voiam să vorbesc cu anumite persoane cu care vorbesc doar în chat-ul facebook sau instagram

9. Pentru că m-am obișnuit să stau pe facebook cât aștept pe cineva care întârzie sau cât merg în metrou

10. Pentru că citesc articole de specialitate  sau pentru că fac research pentru muncă pe facebook

Dacă înainte de acest test eram absolut sigură că mă încadrez mai mult la categoria JOMO decât FOMO – punctele 2, 5, 7 și 8 m-au cam speriat :). Și asta pentru că înainte prietenii îmi povesteau ce au mai făcut  la mine sau la ei acasă, iar pauza între două task-uri obișnuia să fie o gură de aer proaspăt. Așa că vă invit și pe voi să vă cercetați puțin obiceiurile de consum ale rețelelor sociale și să vă cunoașteți mai bine :). Iar în cazul în care există semnale că aveți o ușoară dependență de social media, Coca Cola vă poate ajuta să o depășiți:  

Dacă administrați pagina de Facebook a unui brand, mai jos vă las câteva sfaturi de care trebuie să țineți cont (primite de la speaker):  

  • Gândește vizual și în termeni de „photo opportunity”
  • Scrie constructiv și pozitiv (chiar dacă negativul atrage mai mult)
  • Ajută / arată și învață fanii paginii să facă lucruri utile (de ex: „Cum să alegi măsura corectă a pantofilor”)
  • Vorbește oamenilor ca și cum ar fi oameni, nu uita că facebook este despre și pentru oameni
  • Lansează întrebări și cunoașteți fanii
  • Dă putere pentru o zi fanilor tăi, provoacă-i la câteva postări libere din partea lor
  • Fii responsabil social

Musically

Acum că am parcurs cele mai importante aspecte pe care mi le-am propus să vi le transmit, o să dezleg marele mister și o să vă spun ce vine după Facebook. Avem răspunsul: noua aplicație musical.ly ! Aceasta a luat un avânt incredibil de la lansare și până acum. Recunosc că eu nu mă mai simt absolut deloc în target, nu m-a impresionat cu nimic, dar vă las pe voi să o testați și să-mi spuneți dacă vă faceți cont pe ea :).

 

 

Galina Pinteac
galina.pinteac@results.ro

Senior Account - in love with good communication

Nu a comentat nimeni la acest articol.

Spune-ți părerea:

RomaniaEnglish